Tehnologia robotică în sprijinul reînnoirii liniei de producție Béres Drops
O nouă unitate de producție a fost inaugurată pe 12 octombrie la fabrica Béres Pharmaceuticals din Szolnok. Investiția a vizat extinderea zonei de producție în camere curate pentru producția farmaceutică, o creștere a capacității de depozitare și achiziționarea de echipamente de producție și de laborator de clasă mondială. Ceremonia a fost onorată și de prezența viceprim-ministrului, ministru al finanțelor, domnul Mihály Varga.
De la înființarea sa în 1989, Béres Pharmaceuticals a înregistrat o dezvoltare constantă și este în prezent cea mai mare companie farmaceutică privată din Ungaria. Cu o cotă de piață de 39,4%, compania este lider pe piața automedicației, produsele sale sunt de încredere și respectate, iar produsul său emblematic, Béres Drops, este unul dintre cele mai cunoscute produse de susținere a sistemului imunitar din Ungaria.
În 1995 compania a achiziționat punctul de lucru din Szolnok. Ultimii 25 de ani au fost marcați de o reînnoire continuă și de investiții făcute în paralel cu producția de zi cu zi. Până în prezent, împreună cu investiția actuală, au fost finalizate lucrări de dezvoltare imobiliară, utilaje și echipamente în valoare de peste 15 miliarde HUF. Investițiile au fost necesare din cauza creșterii continue a cererii de pe piață pentru produsele Béres. Numărul angajaților la Szolnok a crescut de la numărul inițial de 64 la 402, ceea ce face din Béres Pharmaceuticals unul dintre cei mai mari angajatori privați din județul Jász-Nagykun-Szolnok.
În cadrul investiției actuale, având o valoare totală de 6,7 miliarde HUF, Béres Pharmaceuticals și-a mărit suprafața de producție tip cameră curată, cu 2.050 m2. Producția produsului emblematic, Béres Drops, a fost modernizată prin instalarea unei linii de producție robotizate de ultimă generație și a unor noi echipamente de producție și de laborator și prin extinderea capacității de depozitare. Investiția se bucură de susținerea Ministerului de Finanțe prin Programul de subvenții pentru întreprinderile mari, prin care fabrica beneficiază de o finanțare nerambursabilă de 3,04 miliarde de HUF.
Ministrul Finanțelor, Varga Mihály, a subliniat: „Timp de câteva decenii, Béres Pharmaceuticals e un punct de referință în viața oamenilor, fie că este vorba de angajați, furnizori sau consumatori. Formula succesului se conturează sub ochii noștri și este formată în egală măsură din inteligență, sârguință, sacrificiu și inovație.”
Dr. József Béres, președintele Béres Pharmaceuticals, a subliniat la ceremonia de inaugurare a noii unități de producție:
„Dr. József Béres senior (tatăl) spunea mereu: E mai ușor să previi boala, decât să o tratezi. Această abordare, adică acordarea unei importanțe vitale prevenției, a devenit, din păcate, un clișeu, din cauza multiplelor fenomene nefavorabile la care cu toții am fost martori în ultima vreme. În prezent, metodele și posibilitățile de promovare a sănătății devin din ce în ce mai valoroase. Ideea protejării organismului împotriva bolilor este mai relevantă astăzi decât oricând. Avem peste 150 produse proprii, dezvoltate și fabricate la noi și de noi: produsele noastre sunt inovatoare, de înaltă calitate, comunicarea noastră este profesionistă, iar clienții, consumatorii și piața ne confirmă că Béres Pharmaceuticals este o companie credibilă. Extinderea continuă a producției se impune din cauza cererii tot mai mari.”
Dr. József Béres și-a încheiat discursul cu următoarele cuvinte: „Trecem prin vremuri grele, ne încearcă multe provocări pe care trebuie să le confruntăm. Urmăm aceeași cale pe care am urmat-o întotdeauna: calea unor valori, pe care ni le asumăm conștient, cu modestie, în beneficiul semenilor noștri.”